Cicatrol pasta cutanata, 10mg/g, 50 g, Antibiotice SA
Cicatrol pasta cutanata, 10mg/g, 50 g, Antibiotice SA
Indicatii:
Cicatrol este indicat în special pentru tratamentul şi prevenirea infecţiilor arsurilor.
De asemenea, Cicatrol este indicat pentru tratamentul şi prevenirea infecţiilor leziunilor de decubit, ulcerelor varicoase, abraziunilor, leziunilor traumatice minore, inciziilor sau altor leziuni neinfectate şi grefelor de piele.
Contraindicatii:
Nu utilizaţi Cicatrol:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sulfonamide, la sulfadiazină de argint la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizați Cicatrol, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă, alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistuluipentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcină:
În timpul sarcinii, utilizaţi cu precauţie Cicatrol şi numai dacă este necesar. Nu utilizaţi Cicatrol în ultimele săptămâni de sarcinăși/sau înaintea naşterii.
Alăptare:
Femeile care alăptează nu trebuie să utilizeze Cicatrol, deoarece creşte riscul de apariţie a icterului nuclear la sugarii cu vârsta sub 2 luni. Trebuie avut în vedere raportul risc/beneficiu în cazul continuării alăptării copiilor cu vârsta peste 2 luni.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Tratamentul cu Cicatrol nu determină efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cumeste descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastrăsau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi, vârstnici şi copii cu vârsta peste 2 luni:
Un tratament adecvat se începe după evaluarea extinderii şi profunzimii leziunilor.
După curăţarea plăgiişiîndepărtarea ţesutului mort, aplicaţi pe această zonă Cicatrol într-un strat de 2- 4 mm grosime, o dată sau de două ori pe zi, până la cicatrizarea plăgii.
În cazul arsurilor severe, pasta poate fi aplicată în mod repetat, în general, la interval de 8 ore.
Nou-născuţii prematuri şi sugari cu vârsta sub 2 luni:
Nu utilizaţi Cicatrol la prematuri şi sugari în primele două luni de viaţă.
Doza recomandată şi metoda de aplicare la copiii cu vârsta peste 2 luni este aceeaşi ca la adult.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţa activă este sulfadiazină de argint. Un gram pastă conţine sulfadiazină de argint 10 mg.
- Celelalte componente sunt:glicerol, bentonită, chitosan, acid lactic, apă purificată.
Prezentare:
50 g
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.