Bromhexin, 12 mg, 20 comprimate, Laropharm
Bromhexin, 12 mg, 20 comprimate, Laropharm
Indicatii:
Bromhexin Laropharm 12 mg comprimate este un medicament mucolitic care determină creşterea cantităţii de spută expectorată şi îi scade vâscozitatea. Ameliorează transportul bronşic, reduce tusea şi uşurează respiraţia.
Bromhexin Laropharm 12 mg comprimate se administrează la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 10 ani, în bolile acute şi cronice ale tractului respirator, însoţite de afectarea mecanismului de formare a sputei.
Contraindicatii:
Hipersensibilitate la bromhexin sau la oricare dintre componentele produsului. Insuficienta renala severa (acumulare de metaboliti). Copii sub 6 ani.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Bromhexin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu se recomandă administrarea bromhexinului în perioada de sarcină şi de alăptare.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Au fost raportate rar, asociate cu utilizarea bromhexinului, reacţii adverse precum vertijul, cefaleea, care pot influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Adulţi: 12 mg clorhidrat de bromhexin (1 comprimat Bromhexin Laropharm 12 mg) de trei ori pe zi.
Copii cu vârsta peste 10 ani: 12 mg clorhidrat de bromhexin (1 comprimat Bromhexin Laropharm 12 mg) de două ori pe zi.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Un comprimat contine clorhidrat de bromhexin 12 mg si excipienti.
Prezentare:
20 comprimate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.