Salt la informațiile despre produs
No-Spa, 40 mg, 24 comprimate, Sanofi

No-Spa, 40 mg, 24 comprimate, Sanofi

36,60 lei
TVA inclus. Transportul este calculat la momentul efectuării plății.

Indicații:
No-Spa 40 mg comprimate este un medicament antispastic.
Acest medicament se utilizează pentru tratamentul simptomatic al spasmului musculaturii netede:
- asociat bolilor căilor biliare - litiază biliară, colangiolitiază, colecistită, pericolecistită, colangită, papilită;
- asociat bolilor tractului urinar - litiază renală, litiază ureterală, pielită, cistită şi în spasmul sfincterelor vezicii urinare.
Acest medicament se utilizează în asociere cu alte medicamente în tratamentul:
- spasmului musculaturii netede asociat bolilor tractului gastro-intestinal: ulcer gastric sau duodenal, gastrită, spasme ale sfincterelor cardia şi pilor, enterită, colită, colită spastică însoţită de constipaţie şi forme de colon iritabil însoţite de meteorism (balonare);
- durerilor de cap cu senzaţie de tensiune intracraniană;
- dismenoreei (menstruaţie dureroasă) asociată afecţiunilor ginecologice. 

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna No-Spa 40 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Dacă medicul dumneavoastră nu v-a recomandat altfel, doza uzuală pentru adulţi este de 3-6 comprimate No-Spa 40 mg pe zi (fracţionat în 2-3 prize).

Utilizarea la copii şi adolescenţi:
Utilizarea drotaverinei la copii şi adolescenţi nu a fost evaluată în studii clinice.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Compozitie:
Substanţa activă este clorhidratul de drotaverină. Fiecare comprimat conţine clorhidrat de drotaverină 40 mg.
Celelalte componente sunt stearat de magneziu, talc, povidonă K 25, amidon de porumb, lactoză monohidrat. 

Contraindicatii:
Nu utilizaţi No-Spa 40 mg:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibilitate) la clorhidrat de drotaverină sau la oricare dintre celelalte componente ale No-Spa 40 mg.

Precautii:
Înainte să utilizaţi No-Spa 40 mg, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Există informaţii limitate despre utilizarea drotaverinei la femeile gravide. În cadrul studiilor efectuate la animale, nu au fost evidenţiate efecte toxice asupra sarcinii sau dezvoltării fătului, în cazul administrării acestui medicament în timpul sarcinii.

Ca măsură de precauţie, este de preferat să se evite utilizarea No-Spa în timpul sarcinii.
În general,în perioada alăptării cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a utiliza orice medicament.

Eliminarea drotaverinei în laptele matern nu a fost studiată la animale. Nu se poate exclude un risc pentru nou-născuţi/sugari. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe/de a se abţine de la tratamentul cu No-Spa, având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului pentru femeie. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
În cazul administrării orale şi în doze recomandate, clorhidratul de drotaverină nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, dacă observaţi că apare o senzaţie de lipsă de echilibru în spaţiu a corpului sau de învârtire a obiectelor din jur după administrarea acestui medicament, evitaţi activităţile potenţial periculoase, conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor. 

Prezentare:
24 comprimate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Click aici pentru a citi prospectul acestui medicament

Ambalate cu grijă de către personal farmaceutic

Livrăm rapid atât național cât și internațional

Suntem o unitate farmaceutică autorizată de Ministerul Sănătății

Poți face retur în 14 zile de la primirea coletului, conform politicii de retur

Detalii Suplimentare

Produs vândut de către The Co-Operative SRL. Preț cu TVA inclus. Taxele de transport se calculează la finalizarea comenzii. Imaginile produselor au caracter informativ și pot conține diferențe față de produsul real (culoare, etichetă, ambalaj). Prețul afișat se referă la 1 bucată, cu excepția cazurilor în care se specifică altfel. Disponibilitatea produselor este actualizată constant, însă pot apărea discrepanțe în stoc. Ne rezervăm dreptul de a modifica prețurile și informațiile prezentate fără notificare prealabilă.

Politică Retur

Produse returnabile: Produsele non-medicamentoase (ex: cosmetice, suplimente alimentare, dispozitive medicale) pot fi returnate în termen de 14 zile de la primirea comenzii, cu condiția ca acestea să fie sigilate, neutilizate și în ambalajul original.

Produse nereturnabile: Conform OUG 34/2014, medicamentele fără prescripție medicală (OTC) nu pot fi returnate, chiar dacă nu au fost desigilate.

Pentru inițierea unui retur, te rugăm să ne contactezi la adresa de email contact@drogheriaoccidentala.ro

Detalii complete se regăsesc în politica de rambursare aflata în subsolul acestei pagini.