Salt la informațiile despre produs
1 din 1

Tropon Gmbh

Rheumon crema, 100 mg, 20 g, Tropon Gmbh

Rheumon crema, 100 mg, 20 g, Tropon Gmbh

Preț obișnuit 83,00 lei
Preț obișnuit Preț redus 83,00 lei
Preț Redus În Curs De Aprovizionare
Taxe incluse. Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.

Indicatii:
Rheumon crema este indicata în tratamentul afecţiunilor de natură reumatică la nivelul ţesuturilor musculo-scheletice, de
exemplu:
- dureri musculare de cauză inflamatorie;
- dureri ale articulaţiei umărului (periartrita scapulo-humerală);
- dureri ale spatelui în porţiunea inferioară (lumbago);
- dureri ale regiunii şoldului şi feţei posterioare a coapsei (sciatalgii);
- inflamaţii ale tendoanelor şi învelişului articulaţiilor (tenosinovită);
- inflamaţii ale capsulei articulare (bursită);
- inflamaţia şi dureri la nivelul coloanei vertebrale datorate modificărilor discurilor dintre vertebre sau
inflamaţiei acestora; (spondiloză, osteoartrită);
- traumatisme (de exemplu, cele apărute în timpul activităţilor sportive), ca: entorse, contuzii, luxaţii.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Rheumon cremă:
- dacă sunteţi alergic la etofenamat, la acidul acetilsalicilic (aspirină), la alte anti-inflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament. 

Precauţii:
Înainte să utilizaţi Rheumon cremă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentului medical.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Rheumon cremă este contraindicat în timpul sarcinii.
Prin extrapolare cu alte căi de administrare, deoarece antiinflamatoarele nesteroidiene trec în laptele matern, este de preferat, evitarea administrării medicamentului la femei care alăptează. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu sunt cunoscute efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 
 
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Dacă medicul nu recomandă altfel, se aplică 5 -10 cm de cremă (corespunzând la 1,7 - 3,3 g pentru o administrare) de 3-4 ori pe zi, în funcţie de suprafaţa zonei dureroase şi se masează pe o suprafaţă cât mai mare de piele; acestea reprezintă valori medii deoarece cantitatea de cremă variază în funcţie de gravitatea afecţiunii. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este etofenamat. 1 g cremă conţin etofenamat 100 mg.
- Celelalte componente sunt: alcool benzilic, metilhidroxietilceluloză, acid citric anhidru, stearat de glicerol, miristat de izopropil, stearat de macrogol, citrat de sodiu, apă purificată. 

Prezentare:
20 g

Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

PROSPECT

RHEUMON CREMĂ 100mg/g cremă

Etofenamat

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Dacă după 14 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce găsiţi în acest prospect:

1. Ce este RHEUMON cremă şi pentru ce se utilizează

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi RHEUMON cremă

3. Cum să utilizaţi RHEUMON cremă

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează RHEUMON cremă

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este RHEUMON cremă şi pentru ce se utilizează

Etofenamatul este un antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi de calmare a durerii (analgezice) şi de scădere a febrei (antipiretice).

Este indicat în tratamentul afecţiunilor de natură reumatică la nivelul ţesuturilor musculo-scheletice,de exemplu:

dureri musculare de cauză inflamatorie;

dureri ale articulaţiei umărului (periartrita scapulo-humerală);

dureri ale spatelui în porţiunea inferioară (lumbago);

dureri ale regiunii şoldului şi feţei posterioare a coapsei (sciatalgii);

inflamaţii ale tendoanelor şi învelişului articulaţiilor (tenosinovită);

inflamaţii ale capsulei articulare (bursită);

inflamaţia şi dureri la nivelul coloanei vertebrale datorate modificărilor discurilor dintre vertebre sau inflamaţiei acestora; (spondiloză, osteoartrită);

traumatisme (de exemplu, cele apărute în timpul activităţilor sportive), ca: entorse, contuzii, luxaţii.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi RHEUMON cremă

Nu utilizaţi RHEUMON cremă:

-dacă sunteţi alergic la etofenamat, la acidul acetilsalicilic (aspirină), la alte anti-inflamatoarenesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

-dacă pacientul este copil sau adolescent (datorită datelor clinice insuficiente);

-dacă sunteţi în ultimele 4 luni de sarcină (vezi pct. 4.6.);

-dacă regiunea unde ar fi recomandată aplicarea cremei, prezintă, leziuni, plăgi deschise, dermatoze umede sau leziuni eczematoase sau infectate.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi RHEUMON cremă , adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. A nu se aplica la nivelul mucoaselor sau ochiului.

Apariţia unei erupţii cutanate după administrare, impune oprirea tratamentului. Se recomandă spălarea mâinilor după administrarea medicamentului.

RHEUMON cremă împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Nu sunt cunoscute, în condiţiile utilizării conform recomandărilor.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi- vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Rheumon cremă este contraindicat în timpul sarcinii.

Prin extrapolare cu alte căi de administrare, deoarece antiinflamatoarele nesteroidiene trec în laptele matern, este de preferat, evitarea administrării medicamentului la femei care alăptează.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu sunt cunoscute efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

3. Cum să utilizaţi RHEUMON cremă

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Ce cantitate de Rheumon cremă trebuie să folosiţi şi cât des?

Dacă medicul nu recomandă altfel, se aplică 5 -10 cm de cremă (corespunzând la 1,7 - 3,3 g pentru o administrare) de 3-4 ori pe zi, în funcţie de suprafaţa zonei dureroase şi se masează pe o suprafaţă cât mai mare de piele; acestea reprezintă valori medii deoarece cantitatea de cremă variază în funcţie de gravitatea afecţiunii.

Cât timp trebuie să continuaţi să folosiţi Rheumon cremă?

Durata tratamentului pentru tulburări reumatice poate ajunge la 3-4 săptămâni, această perioadă maximă fiind de obicei, suficientă; în cazul leziunilor traumatice (de exemplu, cele dobândite în urma activităţilor sportive) durata tratamentului poate ajunge până la 2 săptămâni.

Dacă simptomele persistă trebuie să vă adresaţi medicului pentru reevaluarea tratamentului.

Dacă utilizaţi mai mult RHEUMON cremă decât trebuie

Dacă întreg conţinutul unui tub de Rheumon cremă sau chiar mai mult se aplică pe întreaga suprafaţă a corpului într-o perioadă scurtă, pot apărea cefalee, ameţeli, disconfort la nivel epigastric. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă bănuiţi un supradozaj cu Rheumon cremă: se recomandă a spăla imediat cu apă, cantitatea de cremă aplicată pe corp.

Dacă uitaţi să utilizaţi RHEUMON cremă

Aplicaţi crema când vă aduceţi aminte. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi RHEUMON cremă

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În cazuri rare apare înroşirea pielii, iar în cazuri foarte rare reacţii alergice la nivel cutanat (senzaţie de mâncărime, înroşirea pielii, inflamaţii, vezicule de dimensiuni mai mari) care de obicei dispar rapid când se întrerupe tratamentul.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. Cum se păstrează RHEUMON cremă

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi tub după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25 °C, în ambalajul original.

Termen de valabilitate după prima deschidere:

După prima deschidere a tubului, produsul va avea un termen de valabilitate de 12 săptămâni.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine RHEUMON cremă

Substanţa activă este etofenamat. 1 g cremă conţin etofenamat 100 mg;

Celelalte componente sunt: alcool benzilic, metilhidroxietilceluloză, acid citric anhidru, stearat de glicerol, miristat de izopropil, stearat de macrogol, citrat de sodiu, apă purificată.

Cum arată RHEUMON cremă şi conţinutul ambalajului

Cremă omogenă, albă.

Cutie cu 1 tub de aluminiu a 20 g cremă

Cutie cu 1 tub de aluminiu a 40 g cremă

Cutie cu 1 tub de aluminiu a 50 g cremă

Cutie cu 1 tub de aluminiu a 100 g cremă

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

MEDA Manufacturing GmbH

Neurather Ring 1

D-51063 Cologne (Germany)

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost revizuit în iulie 2017.

Alte surse de informaţii

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/

Vedeți detaliile complete